Visul American…Nu şi pentru proaspetele mămici

Aud mereu oameni visând la Statele Unite, viitoare mămici care şi-ar dori să nască aici, ba unele chiar vin în vizită pentru a naşte în “Ţara Tuturor Posibilităţilor”, aud oameni care se plâng de legea românească şi în acelaşi timp văd cum americanii se bat cu pumnul în piept cum ei protejează mama şi copilul…dar poate puţini ştiu că această protecţie este de fapt de faţadă, că de fapt interesul lor principal este să munceşti, indiferent că laşi acasă un nou născut de numai 6 săptămâni…DA AŢI CITIT BINE- 6 SĂPTĂMÂNI- acesta este concediul de maternitate plătit pe care îl primeşte o mamă în America la care mai poate adăuga 6 săptămâni neplătite şi nimic mai mult dacă doreşte să mai aibă un loc de muncă.

Sunt 2 categorii de mame : mame “norocoase”- cele care îşi permit să renunţe la jobul lor, soţul câştigând destul pentru amândoi sau care au bunici să le ajute, care îşi lasă viaţa lor, oriunde ar fi ea, pentru a-şi îngriji nepoţeii pentru a nu fi lăsaţi în creşe la o vârstă atât de fragedă, la o vârsta la care ar avea nevoie de toată grija si atenţia mamei şi acele mame “mai puţin norocoase” care sunt nevoite să îşi lase nou-născutul cu o persoană străină (bonă, vecină, prieteni) sau şi mai rău într-o creşă cu alţi câţiva nenorocoşi.

Eu personal am făcut parte din categoria celor “norocoase”, pun ghilimele din simplul motiv că deşi Georgia a rămas acasă cu părinţii mei, inima mea se simţea la fel de sfărâmată în fiecare dimineaţă când plecam spre muncă. Au fost zeci de dimineţi sfâşietoare în care am plecat hotărâtă să îmi dau demisia…şi tot atâtea dăţi în care mi-am şters lacrimile şi am mers mai departe încercând să mă conving că o fac pentru ele. De multe ori ajung obosită, frustrată sau suparată după o zi lungă de lucru îşi as avea nevoie doar să zac în pat, dar prefer să mă relaxez petrecându-mi timpul cu minunile mele, încercând parcă sa recuperez toate acele ore în care mi-au/le-am lipsit.

Ar trebui să învăţăm să preţuim fiecare clipă petrecută cu copiii noştri, să ne considerăm binecuvântate cele care putem fi acolo să observăm fiecare mică evoluţie a lor şi să încercăm să nu mai judecăm acele mămici care muncesc…pentru că nu vom şti niciodată ce se află cu adevărat în sufletul acelei mame, nu vom şti dacă acea mamă a plecat azi de-acasă ştergîndu-şi lacrimile de pe faţă!

 

 

 

 

 

 

Leave A Reply

* All fields are required